Mă numesc Alin și trăiesc într-o armonie continuă cu ea.
Fix așa, de aproape 10 ani, de când sunt într-o relație fără margini. Fără condiții, fără stres, fără întrebări. O relație care dacă nu ar fi existat, nu aș fi avut niciun sens concret pe această planetă.
Cu emoții, bucurie și împlinire, așa am intrat în această relație. O înțeleg și o apreciez, mă înțelege și mă ascultă, mă ridică, mă poartă departe și îmi definește caracterul. Se adaptează pe fiecare zi și stare în parte, mă ajută să găsesc drumul atunci când deviez de la el.
Pentru ea am cea mai mare pasiune, cea mai mare curiozitate și o emoție constantă, adorm cu vorbele ei, mă trezesc la fel.
În jurul ei mi-am construit cariera și tot segmentul de activitate, ea este epicentrul, nucleul și sursa mea nemărginită de energie. M-a învățat cum să fiu un artist complet și mi-a deschis ochii către noi orizonturi, unde m-a urmat cu aceeași fidelitate.
Cu sinceritate și deosebită apreciere, trebuie să știi că… îți mulțumesc pentru tot, MUZICĂ !
Scuze dacă te-ai gândit la o persoană citind rândurile anterioare.